Carmen Hara, dezvaluire socanta: „Am avut moarte clinica”

Publicat: 06 mai 2019, 09:13 Autor: Simona Vedete

Artista a facut dezvaluiri incredibile, socandu-si fanii, fiindca nimeni nu stia despre acea perioada a vietii ei.

Carmen Harra, dezvaluire socanta. Cantareata a fost invitata in cadrul unei emisiuni transmise de Antena Stars, unde a dezvaluit ca la cinci ani a trecut pe langa moarte.

„Intuiţia este o abilitate a creierului ca şi memoria, ca şi inteligenţa, ca şi logica… Eu mi-am dat seama când am avut moartea clinică. De obicei, când sunt morţi clinice, trecem pentru o secundă în altă frecvenţă.

La cinci ani am avut moarte clinică. La cinci ani am căzut în Someş şi atunci eu am văzut o secundă o lumină, am intrat într-un tunel, vedeam corpul meu căzând în Someş şi, în momentul în care am intrat în tunelul ăla de lumină, mi-am dat seama că există o altă dimensiune şi sentimentul ăla al aşa-zisei morţi, de trecere spre altceva, este foarte plăcut. Moartea este o stare de bine” a spus Carmen Harra, potrivit Libertatea.

Carmen Hara, dezvaluire socanta

Carmen Hara, dezvaluire socanta

Carmen Harra s-a nascut pe 25 martie 1955, in Bistrita si este o cantareata de muzică usoara, pop-dance, latino si populara. In plus este si scriitoare stabilita in Statele Unite ale Americii din anul 1983.

Carmen a inceput cante de la 9 ani insa cariera muzicala si-a inceput-o la 16 ani sub numele Carmen Muresan. A facut parte din grupul muzical Trio Expres intre anii 1979 si 1987 iar in anul 2003 a debutat in SUA ca scriitoare sub numele Carmen Harra, cu lucrarea „Karma de fiecare zi”.

Cartea a devenit imediat un bestseller, fiind tradusa in peste 20 de limbi, iar traducatorul primei editii în limba romana, in anul 2008, este actorul si muzicianul Ioan Gyuri Pascu.

Publicat: 06 mai 2019, 09:13 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă
×